Despre mine
Cele mai importante 5 lucruri pe care ar trebui să le știi despre mine:
- Mi-am început studiile în nutriție și dietetică acum 12 ani în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, unde am absolvit programele de licență, masterat și doctorat.
- Am rămas în universitatea care mi-a devenit o a doua familie, în calitate de cadru didactic. E o oportunitate care îmi hrănește dorința continuă de cunoaștere, dar care în același timp mi-a așezat pe umeri o imensă responsabilitate, aceea de a modela viitoarele generații de nutriționiști-dieteticieni.
- Mi-am început activitatea imediat după terminarea studiilor de licență, mă bucur astfel de peste 9 ani de experiență profesională în toate domeniile relevante ale nutriției și dieteticii, activitate clinică, didactică și de cercetare.
-
Am susținut toate demersurile oficiale pentru recunoașterea profesiei de nutriționist- dietetician în România, atât în calitate de Membru în Consiliul Director al Asociației Dieteticienilor din România, cât și în calitatea de cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
În prezent sunt membru în Consiliul Național din cadrul Colegiului Dieteticienilor din România.
- În cei 9 ani de experiență am colaborat cu peste 2000 de persoane și m-am implicat în numeroase demersuri pentru promovarea unui stil de viață sănătos în comunitate, prin susținerea a peste 100 de workshop-uri și ateliere cu teme de nutriție la adulți și la copii.
Drumul meu, pavat până acum cu multe provocări și reușite este abia la început.
Folosind toate cunoștințele pe care le-am acumulat și toată experiența acestor ani, doresc să te ajut și pe tine!
Salut, eu sunt Laura și sunt cel mai mare avocat al unui stil de viață sănătos și echilibrat!
Am peste 10 ani de experiență în toate domeniile relevante ale nutriției și dieteticii, activitate clinică, didactică și de cercetare.
Am consiliat în cei 10 ani de experiență peste 2000 de pacienți în atingerea obiectivelor nutriționale
Am contribuit în calitate de cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” la formarea noilor generații de specialiști
M-am implicat în numeroase demersuri pentru promovarea unui stil de viață sănătos în comunitate prin susținerea a peste 100 de workshop-uri și ateliere cu teme de nutriție la adulți și la copii
Am contribuit la avansul cercetării științifice în domeniul nutriției și dieteticii prin publicarea de articole științifice, prezentări la congrese și conferințe naționale și internaționale
Am contribuit în calitate de autor sau coautor la 4 cărți de specialitate în domeniul nutriției și dieteticii
Am susținut toate demersurile oficiale pentru recunoașterea profesiei de nutritionist-dietetician în România atât în calitate de Membru în Consiliul Director al Asociației Dieteticienilor din România, cât și în calitatea de cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Drumul meu, pavat până acum cu multe reușite este abia la început. Folosind toate cunoștințele pe care le-am acumulat și toată experiența acestor ani, doresc să te ajut și pe tine!
Peste 2000 de pacienți
Peste 9 ani de experiență în domeniul nutriției
Din colaborarea cu mine îmi doresc să rămâi cu cât mai multe informații utile și aplicabile referitoare la o alimentație sănătoasă.
Mai exact, fie că ne vom întâlni în cabinet, online sau la un workshop, vă voi învăța:
- Ce trebuie să includeți în alimentație și ceea ce trebuie să evitați în funcție de necesitățile dvs. fiziologice sau patologice
- Cum să vă organizați cu ușurință mesele
- Cum să includeți alimente și ingrediente foarte sănătoase în mesele voastre zilnice
- Cum să concepeți meniuri echilibrate ajutându-vă cu idei practice, rețete rapide, sănătoase și testate în bucătăria mea și a altor sute de persoane cu care am avut plăcerea să lucrez în cei 9 ani de experiență
- Strategii utile pentru modificarea obiceiurilor alimentare nesănătoase, prin care veți putea să construiți pas cu pas un echilibru între sănătos și gustos